Creditele neperformante sunt cele care generează pentru bancă cele mai mari cheltuieli de gestiune a riscului. Nivelul maxim al costurilor este atins în cazul creditelor trecutela pierdere, la care nu se mai poate recupera nimic şi care sunt acoperite din fondul de rezervă sau fondul de risc. Acoperirea lor duce la o diminuare corespunzătoare a activului şi pasivului bănci, deci la o restrângere a volumului de activitate. Creditele neperformante sunt păstrate în portofoliu căci nu sunt încă pierderi şi au şanse reale de a nu deveni pierderi dacă sunt gestionate corespunzător.
Problema este că ansamblul cheltuielilor legate de gestiunea lor este foarte mare. Pentru bancă, aceste cheltuieli includ:
-creşterea prelevărilor obligatorii pentru fondul de rezervă: 50%din valoarea creditului (fonduri avansate plus dobânzi minus garanţii) în cazul creditelor îndoielnice şi 20% în cazul creditelor sub standard;
-creşterea cheltuielilor administrative impuse de gestiunea separată şi preferenţială a acestor credite care deja crează probleme; acestea pot să apară ca un cost de oportunitate sau ca o cheltuială suplimentară. Costul de oportunitate apare pentru că personalul băncii acordă o atenţie sporită acestor credite, fără a asigura băncii un profit sporit, ci doar pentru a proteja plasamentele anterioare propriu-zise; se consumă mai mult timp (mai mult personal convenţional ) în contacte directe cu clientul, analize şi verificări suplimentare. Cheltuielile suplimentare propriu-zise apar dacă banca apelează la terţi pentru rezolvarea unor probleme de specialitate: servicii de evaluare, consultanţă, avocaţi, etc;
-creşterea cheltuielilor juridice în cazul apelului la instanţa de judecată;
-deteriorarea imaginii băncii faţă de acţionari, autoritatea bancară şi clienţi, în această ordine şi în măsura în care ponderea creditelor neperformante este în creştere sau a atins deja cote ridicate faţă de situaţia înregistrată la celelalte bănci din sistem.
